Un road trip până în Muntenegru? Ăăă…

Ăăă…e frumos, dar extrem de obositor! În primul rând, călătoria este una lungă. Mica noastră familie a străbătut în total 3500 de km. Evident, am clădit un traseu care ne-ar garanta priveliști pitorești. Vorba ceea, dacă tot faci un drum lung, atunci să merite!

Chișinău- Sighișoara – Craiova – Vidin (vama din Bulgaria)– Knjazevac (un orășel minuscul în Serbia) – Nova Varos (Serbia) – Žabljak (Muntenegru) – Dubrovnik (Croația) – Budva (Muntenegru) – Bar (Muntenegru)-București – Chișinău. 

Iată traseul nostru. De la sine se înțelege că tripul prin România a fost un adevărat chin. Câteva sute de km înseamnă o zi întreagă irosită pe drumuri din cauza localităților fără sfârșit. Vizitarea orașului Sighișoara a fost o idee bună.

S-a dovedit o provocare și călătoria prin Serbia. Contrar așteptărilor, aici nu se vorbește nici rusă, nici engleză. Dacă îți plac aventurile și peisajele sălbatice, atunci Serbia este pentru tine. Nici pomină de indicatoare, serpentine fără sfârșit și localnici care cunosc o singură limbă – limba maternă. Aici vin cu două recomandări:

a. Descărcați neapărat o aplicație pentru traducere, preferabil care să funcționeze în regim offline. Google Translate ne-a ajutat mult la magazin, atât timp cât aveam acces la Wi-Fi;

b. Nu vă încredeți în aplicația MAPS.ME. E cea mai proastă aplicație GPS pe trasee lungi. În Serbia, ne-a dus prin arătură și a trebuit să apelăm la vechea metodă de orientare în spațiu. După ce ne-am blocat pe un drum de munte impracticabil, am făcut cale întoarsă și am cerut niște repere ca să ajungem la cazare de la niște cetățeni pe care, spre surprinderea noastră, i-am găsit în înfundătura în care ne-am pomenit. Ne-am înțeles prin semne, dar și scriind localitățile în telefon. Noi tot ne întrebam de ce vedem peste tot tractoare…Devenise clar atunci. Vă recomand aplicația Here we go pentru a ajunge de la orașul X la Y, iar Maps.me o să vă ajute să găsiți hotelul/pensiunea/vila/ casa privată la care urmează să stați sau localul unde vreți să luați masa;

În rest, răbdare…răbdare…și iar răbdare. La început, ți se pare foarte romantic să te deplasezi pe serpentine, dar după sute de kilometri experiența devine chinuitoare. Numeri distanțele rămase până la drumurile neșerpuite și te rogi să ajungi acolo cât mai repede. O secundă de neatenție te poate costa chiar viața.

În momentul în care am poposit în orașul Knjazevac (cel mai frumos pe care îl puteam găsi prin google) până la canionul Uvac, am înțeles de ce vameșul sârb ne-a întrebat, fără să ezite o clipă: „Unde mergeți? În Muntenegru?” Omul nici nu a admis că ne-ar putea interesa țara lui. Iar adevărul e că nu mai vreau să mă întorc în Serbia. Dacă vezi Muntenegru, e ca și cum ai fi călcat și pe pământul sârbilor, doar că obții o versiune mai spectaculoasă.

Peisajele sunt mult mai impresionante și e curat peste tot. În Serbia, pe lângă sărăcie mai găsești și mult gunoi….pe marginea drumurilor, lacurilor, pe străzile din orașe. Ai senzația că în Serbia e încă anul 1980. Aici e bine să vizitezi rezervația UVAC. Un popas potrivit ar fi satul Druzinice. Aici o să capeți o vedere extraordinară spre râu, într-un punct unde face o cotitură memorabilă.

După UVAC,  ne-am îndreptat spre Muntenegru, unde ne aștepta canionul Tara. Băgați în GPS „Tara bridge” sau „Djurdlevita” ca să ajungeți pe un pod înalt, de unde se vede o bucățică tare colorată din canion. Tot aici găsiți tiroliane. Vânzătorii o să vă ademenească și cu miere neagră – produs local bun de tot.

Canionul Tara este cel mai adânc din Europa, al doilea ca adâncime în lume, după Marele Canion din Colorado, SUA. Are 78 de km lungime și 1300 metri adâncime. Mai este supranumit „lacrima Europei”.

Tot în Muntenegru găsiți rezervația Durmitor cu un lac glaciar, cunoscut și ca „lacul negru”. Apropo, toate râurile și lacurile din Muntenegru sunt de un verde amețitor, atât de profund, rece.

După multe ploi și o vreme răcoritoare, au urmat plaje fierbinți. Dubrovnik (Croația) se află la mai puțin de 200 de km de Budva, Muntenegru. De aceea, dacă întreprinzi o călătorie în Muntenegru, trebuie să ajungi și la Dubrovnik. Recomand plaja Sveti Jakov. E retrasă, frumoasă și gratuită.

Dacă mergi cu mașina, va trebui însă să plătești parcarea. Ora costă 5 euro. Apropo, e bine să știi că în Dubrovnik nu prea ai unde parca. E o mare problemă! Serios, foarte mare. Ajungi la locul de cazare și…nu ai ce face cu mașina, nu ai unde să o lași. Pensiunea noastră era situată la un capăt de hudiță. Localnicii îi spun stradă, are și denumire. Treptele din imagine reprezintă ulița Sipanska.

Așa e orașul, de o drăgălășenie rară, cu străzi extrem de înguste. Vizitați neapărat orașul vechi și luați masa la Nishta. Aici găsiți mâncare vegetariană și vegană. Noi am luat un burger vegan delicios, în sfârșit mi-am împlinit pofta. Cam amețisem căutându-l în Chișinău.

După o perlă cum e Dubrovnik a urmat…Budva (Muntenengru). Nu am înțeles de unde atâtea laude pe rețelele sociale și forumuri. Sunt total nefondate! E un oraș urât, împânzit de clădiri imense, pestrițe. Plajele nu sunt tocmai frumoase, în schimb aglomerate. Puținele care atrag atenția sunt gestionate de hoteluri private. Atrag atenția și prin faptul că au nisip, atât de căutat mai ales de familiile cu copii mici. Ca să petreci o zi pe o plajă „ocupată” trebuie să plătești 100-120 euro.

Ne-a plăcut însă Stari Bar, orașul vechi Bar. Dacă ajungeți în zonă, să dați neapărat pe la localul Kaldrma cu bucate tradiționale. Ardeii în brânză și cașcaval, tocănița din vinete în sos de roșii și pastele ne-au făcut să uităm de dezamăgirea trăită în Budva și Kotor. A pus capacul dezamăgirilor, în cel mai bun sens al cuvântului, baklavaua. Apropo, bucătăria din Muntenegru presupune multă carne și dulciuri orientale.

Așadar, în cazul în care m-ați întreba dacă merită sau nu să faci o călătorie cu mașina până în Muntenegru, v-aș sugera să luați un bilet de avion și să închiriați o mașină acolo. Aveți de vizitat, fără îndoială, unele din cele mai frumoase locuri din lume. O altă recomandare ar fi să mergeți în luna septembrie.

Aplic regula asta de mulți ani, merg la mare în septembrie și nu regret niciodată. Nu sunt cozi nicăieri, vremea e superbă, numai bună pentru plajă. Pe plajele din Muntenegru și Croația am fost urmăriți de temperaturi cuprinse între 26 și 30 grade Celsius. Deci, nu vă fie frică să rămâneți fără bronz.

Dacă aveți copii mici, să țineți cont că plajele din Croația și Muntenegru sunt pietroase…ceea ce poate fi și dureros, nu doar incomod. Ai nevoie de încălțăminte specială ca să înoți sau poți opta pentru șlapi, așa cum o fac cei mai mulți. Dacă marea e zbuciumată, ai dat de belea. Îți pierzi ușor echilibrul mai ales la mal și pietrele lovesc destul de tare. Dincolo de asta, însă, plajele și marea arată ca în povești. Marea Adriatică e azurie și poți vedea peștișorii, pietrele, fără să îmbraci ochelarii pentru scufundări.

 

 

 

 

Advertisements

Ochelari de soare…direct din natură

Cât de importante sunt pentru tine culorile? Dacă îți amintesc despre culorile gri din jurul tău ce o să îmi răspunzi? Cenușiul a pătruns în pereții clădirilor, în hainele și ochii oamenilor. Am înțeles cât de importantă e culoarea vie pentru mine în momentul în care am primit în dar de ziua mea o pereche de ochelari de soare. Sticla roșietică îmi dăruiește de atunci un cer mov și un contrast turbat de culori în tot ce privesc. Liniile clădirilor, florilor, în fine ale obiectelor din jur, devin mult mai pronunțate atunci când îmi pun pe nas ochelarii Corewood. Acum privesc soarele drept în ochi și nu mă încrunt o clipă. De parcă asta nu ar fi de ajuns, îmi fac ochelarii atractivi și rama prelucrată cu mâna de un meșter iscusit. Pare că nu a șlefuit, ci a mângâiat lemnul din sapele ca să îl aducă la formele fine de astăzi.

2 săptămâni … atât dureaza magia în atelierul tânărului, unde „se naște” această piesă de artă. Zero plastic, zero metal…doar lemn și respirația naturii. Mă poartă exact acolo unde mă simt eu bine.

Află curioasa istorie a ochelarilor fabricați pentru oamenii fără frontiere, de aici: corewood.co.

„Aici parchează directorul. Luați mașina”

Realitățile cotidiene mă fac să mă întreb tot mai des cum se face că la moldoveni simțul „proprietății” se acutizează, chiar și atunci când spațiile la care pretind pur și simplu nu au cum să le aparțină? Lipsa locurilor de parcare în orașul Chișinău îi face pe mulți să își deseneze scenarii în care sunt proprietarii fiecărui petec de pământ, în jurul clădirii în care lucrează, dorm sau își fac alte treburi.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, autoritățile locale au amenajat parcări în mai multe curți de bloc din sectorul Buiucani al capitalei. Asta îi face pe cei mai mulți locatari să își închipuie că deasupra locului de parcare ales după bunul său plac stă suspendată o stea mare invizibilă, identică cu cea din fruntea lor, prin care ei capătă dreptul de proprietate asupra terenului cu pricina. Numai ei ar avea, potrivit iluziilor lor creionate cu a lor putere, să își parcheze autoturismul pe acel loc.

„Eu parchez aici de doi ani!”, „Eu vă rog frumos, foarte frumos, să nu mai parcați pe locul ista, căci eu mereu parchez aici.”

Asta aud de la doi oameni care dețin în proprietate două apartamente în unul din cele 2 blocuri locative, cu 8 scări, dintr-o curte din sectorul Buiucani. Un pic mai la deal, o altă curte – o altă situație. Mă pomenesc într-o dimineață cu anvelopa tăiată, respectiv dezumflată. Presupun că un alt așa-zis „proprietăraș” de teren-spațiu public, într-o curte comună, deci într-un spațiu de uz comun, a considerat că numai mașina lui poate fi parcată acolo. Asta, numai pentru că el locuiește astăzi în blocul situat în curte, în timp ce eu am locuit doar 21 ani și sunt în vizită la părinții mei.

Păcat că cei mai gospodari dintre chișinăuieni nu luptă la fel de fierbinte pentru terenul adiacent când e omăt de exemplu. Nu se grăbesc să rânească zăpada, dar nici să amenajeze spațiul de uz comun, pentru că de așa cazuri trebuie să se ocupe întreprinderea municipală de gestionare a fondului locativ sau, și mai bine, Chirtoacă. Dar nu-i pe asta.

Citiți ce mai cred eu despre „proprietarii” din Chișinău pe http://ea.md/aici-parcheaza-directorul-luati-masina/

Ziua stomatologului care mi-a dăruit zâmbetul nestingherit

Recent s-a sărbătorit Ziua Stomatologului. Astăzi este ziua de naștere a dentistului în cabinetul căruia m-am renăscut.

Încă din copilărie aveam un hobby forțat – sfredelitul dinților, uneori extracția lor. Până la maturitate am tot întâlnit medici care se criticau între ei, cică lucrau mai bine, iar după lucrul lor eu rămâneam de cele mai multe ori cu o grămadă de canale neprelucrate sau găuri după extacție. Cred că am făcut ceva bun dacă am nimerit pur întâmplator la Stomatologul Vlad Buga. Primele mele vizite la el se încununau cu lacrimi. Nu glumesc. De fiecare dată plângeam. O dată am plâns pentru că o fisură a ajuns până sub gingie și a trebuit scos dintele. În alte multe cazuri, din cauza canalelor prost prelucrate de alți medici și riscul de a fi scoși încă vreo doi dinți. El i-a salvat.

Pe lângă asta, exista factorul estetic. Așa cum spunea Vlad Buga în gură aveam un semafor. Plombe de toate culorile date fiind intervențiile multiple a zeci de medici, inclusiv un implant din SUA după ce mi s-a rupt dintele de la o banană înghețată. Mai pe scurt! Vlad Buga a făcut ordine la mine în dinți. I-a reparat, apoi i-a îmbrâcat în niște coronițe tare tare faine, modelate cu grijă de un tehnician. Nu pot să redau în cuvinte cât de atent a lucrat Vlad Buga de fiecare dată. Pentru el intervențiile stomatologice nu sunt o chestie tehnică. Lucrează ca un giuvaier, de parcă ar pregăti niște bijuterii cu diamant și nu dinți de ros nuci sau mere. E un perfecționist și un tânăr de treabă. Am aflat câți ani are… Deci e mai tânăr decât mine!!! Și mi-am zis: “e un geniu!”. Muzica l-a avut pe Mozart, iar stomatologia pe Vlad Buga.

Acum râd cu toți … Nu știu câți dinți am, dar râd cu toți odată!!! Dorm foarte bine, nu mă mai trezesc de la durere și mănânc înghețată fără să clipesc o dată. Viața fără durere și cu zâmbet e mult mai frumoasă. Mulțumesc, doctore! La mulți ani! Să fiți fericit și să vi se împlinească toate visele. Inspirație, noroc și iubire!

Machiaj virtual.

Am descoperit o aplicatie faina! Make up plus. Ai iesit din casa nemachiata, dar ai nimerit intr-un WC frumos, intr-un local, cu o oglinda draguta. Tragi un selfie, apoi te machiezi fara pensule. Make up plus iti arata nuantele care te prind. Astfel, poti descoperi ce arata mai bine pe tine, totusi. Vezi cum aratam nemachiata, apoi apreciaza transformarea. Fara indoiala, machiajul schimba la fata ))) niste “peach” in obrajori, “tan” pe fata si pleoape de “diva” fac diferenta! E suficient sa aplici “ruj” ca sa arati altfel. Fix ca in viata !

P.s. Daca tot m-am demachiat, asa am umblat pana la sfarsitul zilei 🙂

ZBOR CU AVIONUL.

Vrei să simți cum e să nu ai corp? Urci în avionașele Aeroclubului care se găsește în Văduleni. Sergiu Mocanu a acceptat să împlinească visul unui copil de 5 anișori. Anatolie este pasionat rău de avioane.

Și pentru că mă aflăm acolo a trebuit să urc și eu! 500 metri înălțime. Nu e mult. Dar nici nu îți trebuie mai mult de atât. Cu toate virajele pe care le face pilotul Sergiu Mocanu fluturii în burtă și adrenalina îți sunt asigurate. Nici nu mai țin minte când am țipat și am râs în hohote în așa hal. O să îndrăznesc să spun că mi-a plăcut zborul cu avionul mai mult decât saltul cu parașuta. Senzațiile au fost mai tari. În plus, apuci să vezi Moldova de sus, ceea ce înseamnă FRU-MU-SE-ȚE. Le recomand vizita la aeroclub tuturor alergicilor la Moldova și Chișinău. De la înălțime totul arată magnific.

O plimbare de 10 minute, cu avioanele Aeroclubului, te costă 400 lei. Crede-mă, îți ajung! Mie îmi place mult avionul lui Sergiu Mocanu, de producție cehă. E atât de drăgălaș! Iar Sergiu Mocanu e un om foarte receptiv. Îi zici că vrei cea mai tare plimbare din viața ta și el ți-o dă! Pe vreme frumoasă, acest avion îți oferă o vizibilitate de 95 km și poate fi urcat la 3800 metri. Viteza maximă pe care o dezvoltă este de 300km/h.

Bucură-ți oamenii dragi. Du-i la o plimbare aproape de nori.

TIROLIANĂ.

E vesel. Palpitant. Pitoresc. Un tânăr antreprenor de la noi, Călin, a amenajat o tiroliană în parcul Valea Trandafirilor. Mai simplu vorbind, te agață de o sârmă și îți dă drumul la vale, peste lac, la o înălțime de 5 metri, pe o distanță de 220 m, cu o viteză de 25-35 km/h. Trebuie să ai cel puțin 30 de kg și mai puțin de 110 ca să te plimbe. Dacă vrei senzații tari, atunci optează pentru un sistem de siguranță fără mânere pentru manevre. Vorba ceea, lasă-te dus de val. Vestea bună e că tiroliana va funcționa și iarna, însă numai în weekend. Costă plăcerea 80 de lei. Am un pont pentru tine. Dacă mergi la tiroliană între ora 11.00 și 16.00, o să plătești de 2 ori mai puțin, doar 40 lei. Bon voyage!

P.S. Să mergi neapărat cel puțin de două ori. A doua oară e mai emoționant!

P.S. băieții care au grijă să te împingă și să te prindă mai au grijă de catamarane. Dacă nu sunt pe loc, sunați la numerele indicate pe panoul de lângă stația de control și ei o să se apropie să vă dea huța.