Traducere la interviul realizat cu Doctorul Komarovskiy, criticat pentru eticheta „medic moldovean”

După interviul pe care l-am făcut cu Doctorul Komarovskiy, multe săgeți otrăvite au fost aruncate în direcția pediatrului ucrainean, dar și în direcția pediatrului moldovean Mihai Stratulat. Ultimul susține că a fost acuzat de colegii de breaslă de „lipsă de etică și deontologie medicală” pe motiv că l-ar fi „prelucrat” pe Komarovskiy, efectiv i-ar fi „dictat” textul pentru interviul pe care l-am avut cu acesta, ca să obțină mesajul că pediatrii din Moldova (cu excepția lui Stratulat desigur) sunt niște incompetenți. Prima întrebare care îmi apare în gând este: „Oare chiar credeți că un om inteligent precum e Evghenii Komarovskiy – fondatorul unei clinici de pediatrie, doctor cu zeci de ani experiență în domeniu, un pediatru extrem de iubit în tot spațiul CSI, prezentatorul unei emisiuni cu o popularitate cum rar vezi, un om cu influență urmărit de 2 milioane de oameni numai pe Instagram, ar putea fi „dirijat” de un tânăr pediatru din Moldova???” Americanii ar spune „are you kidding me?” (în traducere, glumiți? voi…serios vorbiți?)

Vedeți: http://ea.md/mihai-stratulat-dupa-interviul-lui-komarovskiy-despre-unii-pediatri-din-moldova-cate-zoaie-s-au-turnat-in-capul-meu/

Deoarece eu am pus întrebările în acel interviu și am înregistrat răspunsurile medicului, intervin cu o traducere pentru cei pe care aceasta ar putea să-i intereseze.

Deoarece eticheta „medic moldovean” a deranjat cel mai mult opinia publică (am văzut câteva comentarii la interviu și pe pagina Ea.md), o să încep anume cu ea.

Acest termen a fost folosit de medicul ucrainean ca să sublinieze mesajul că nu există medicină „ a la Moldova”, „a la Ucraina”, „a la Kazahstan” sau „a la Franța” și greșește acel medic moldovean (a se înțelege „acel medic din Moldova”) care ignoră rigorile și practicile internaționale ca să intervină cu un tratament propriu, ce poate dăuna sănătății copilului.

Komarovskiy a mai folosit sintagma „medic moldovean” atunci când a vorbit despre studenții de la Universitatea de Medicină. Doctorul a spus că și-ar dori un seminar cu ei, la care să le explice cum un student poate deveni „un medic bun, nu un medic moldovean, ci un medic normal, ca la ei să se privească cu respect, cum să câștige bani pe cunoștințele lor și nu pe vânzarea de medicamente, pe procente în laboratoare.” Ce au înțeles din această frază, mai bine zis, ce au vrut să înțeleagă medicii care s-au simțit ofensați? Că Doctorul Komarovskiy îi cataloghează pe toți pediatrii din Moldova drept „proști”, „incompetenți”.

ASTA ÎNSEAMNĂ „RUPERE DIN CONTEXT”.

ASTA ÎNSEAMNĂ „DISTORSIONAREA MESAJULUI”.

ASTA ÎNSEAMNĂ „INTERPRETARE GREȘITĂ”.

O să îi dezamăgesc pe cei ofensați spunându-le că mesajul este altul și că trebuie privită imaginea în ansamblu, nu pe bucăți. Evghenii Komarovskiy, continuând prima idee despre medicii din Moldova (respectiv acei medici moldoveni care stabilesc diagnosticuri greșite, prescriu antibiotice fără necesitate, etc.), lămurește că ar vrea seminare cu studenții ca să le transmită o parte din cunoștințele și experiența acumulată de-a lungul activității sale în calitate de medic. Asta, deoarece și-ar dori ca practicile greșite să nu existe în Moldova, unde părinții semnalează erori medicale destul de frecvent, uneori grave. Asta, deoarece și-ar dori ca anumite practici existente în Moldova, absente în alte țări ale lumii, să dispară. Komarovskiy spune că vrea să îi învețe pe studenți cum să „câștige bani pe cunoștințele lor și nu pe vânzarea de medicamente, pe procente în laboratoare.” Cine poate să bage mâna în foc pentru pediatrii de la noi ca să ne spună că nu fac asta? Oare unii medici moldoveni, deci din Moldova, nu fac bani prescriind tot felul de medicamente sau vitamine de care pacienții nu au nevoie?

Scriu, scriu și realizez că această traducere nu este necesară. Supărările de după interviu sigur nu vin de la medicii care își fac meseria ca la carte și sunt respectați, căutați de părinți. Spre exemplu eu sunt încântată de pediatrul Dorina Rotaru de la Spitalul Clinic Municipal Nr.1, iar prietenii mei – de Mihai Stratulat și Dorina Agachi – medici la Clinica Pediatrica.

De aceea, la final, voi spune doar că Doctorul Komarovskiy nu a inventat motivele pentru care unii pediatri moldoveni (a se înțelege pediatri din Republica Moldova) sunt ocoliți de părinți. Părinții sunt cei care semnalează problemele din sistem. Temele pe care Evghenii Komarovskiy le discută la seminare sunt propuse de părinți.

Nu întâmplător, la ultimul seminar, au venit 800 de părinți care au cerut să fie explicate subiecte, unele după mine, dificile. De ce vor acești părinți să știe cât mai multe din lumea medicală, din pediatrie? Dacă s-ar simți în siguranță în spitalele de la noi, în cabinetele tuturor pediatrilor, nu ar avea nevoie de seminarele și cărțile lui Komarovskiy. Și atunci , în loc să se supere, ar fi bine să își îmbunătățească serviciile pediatrii care se simt cu musca pe căciulă, medicii care nu lasă antibioticele din mână, cei care recurg la spitalizarea copilului când acesta poate fi tratat la domiciliu.

Vedeți interviul oferit de Doctorul Komarovskiy care a pus pe jar moldovenii, aici: http://ea.md/doctor-komarovskiy-la-chisinau-daca-un-medic-va-spune-despre-copil-ca-are-hipertensiune-intracraniana-fugiti-de-el/

Advertisements

„Animalele se ascund atunci când nasc…”

O istorie scurtă despre cum se naște la Spitalul Municipal Nr. 1, bazată pe fapte reale. Iată ce am pățit…

Nașterea este un proces natural, așa cum sarcina e o stare firească. Maica Maria a născut în iesle, înconjurată de boi. Acesta a fost crezul meu, iar timp de 8 luni, îmi tot imaginam cum nasc ușor, cum dansez în timpul travaliului și aplic toate tehnicile deprinse de pe YouTube. Nici nu putea fi altfel, indica starea mea de sănătate, căci aveam grijă la tot ce mănânc, făceam mult sport, eram activă tocmai pentru că îmi doream să nasc natural, cu intervenția minimă a medicilor.

Nu a fost să fie.

Și niciodată nu m-aș fi gândit că întâlnirea cu zecile de medici și lucrători medicali la sfârșit de sarcină, în timpul nașterii prin cezariană în regim de urgență și după apariția pe lume a Emmei, putea fi una din cele mai fericite din viața mea. Niciodată nu mi-au plăcut spitalele, mai ales cele din Moldova.

Atunci când decideam unde să nasc, am întors internetul pe dos, am cotrobăit pe toate forumurile mămicilor din Moldova și pe grupurile lor de pe rețelele sociale.

Căutam cu disperare numele medicului, căruia i-aș putea încredința tot ce am mai scump – viața copilului pe care îl așteptam cu toată inima și ființa mea. Un calcul matematic a arătat că numele Constantin Ostrofeț este cel mai des pomenit, cu laude fără sfârșit din partea mămicilor. Am deschis site-ul Spitalului Clinic Municipal Nr. 1, am dat în căutare numele și m-am uitat la poză. Mi-am zis: „În el eu aș putea avea încredere. Nici tânăr, nici bătrân. Fața lui îmi spune că e serios, inteligent și sigur pe sine.”

4022

Prima noastră întâlnire cu el, răspunsurile la lista mea cu întrebări scrise cu grijă și emoție pentru ceea ce urma să se întâmple în viața mea, a pus capac la toate fricile. Știam că vom ajunge pe mâini bune. Pe lângă faptul că are o experiență mare în obstetrică și ginecologie, este lector universitar și un bun specialist, mai are și un sănătos simț al umorului. Știam că fără ultimul ingredient, experiența nu avea cum să fie perfectă, iar noi asta căutăm, nu? Perfecțiunea în toate, să funcționeze totul conform planului. Ei bine, la săptămâna a 35-ea de sarcină, totul a funcționat exact invers decât am plănuit.

IMG_1076

Despre asta o să scriu când o să prind la curaj. În această călătorie dificilă, cu preeclampsie, frica de a afecta fătul, mai rău- de a o pierde pe Emma, cu edeme care m-au făcut prizoniera unui corp pe care eu nu îl cunoșteam, am avut alături de mine o echipă de medici și lucrători medicali rupți din poveste. Am auzit multe istorii teribile despre nașterile în Spitalul Clinic Municipal Nr. 1, multe acuzații la adresa sistemului și a medicilor atunci când spuneam că acolo voi merge să nasc, iar ceea ce am găsit la fața locului mă face să cred că e bine să îți asculți inima. Inima m-a dus la ușa acestui spital și nu m-a dezamăgit.

În ziua în care am coborât scările cu Emma în brațe, aveam o frică greu de explicat. Îmi dau lacrimile când vorbesc despre asta… După o săptămână și câteva zile în care am fost îngrijită, protejată și supravegheată de medici, mă simțeam ca o copilă care merge în clasa întâi sau încearcă să învețe să meargă pe bicicletă. Între pereții spitalului, nu îmi era frică de nimic – nici măcar de anestezia spinală. A avut grijă să îmi risipească temerile Ion Chesov. Practic nici nu am simțit acul în spinarea mea și m-am recuperat foarte repede, fără groaznicele consecințe despre care am citit pe internet sau am auzit de la cunoștințe.

Deciziile înțelepte ale medicilor și grija infirmierelor, a moașelor, a surorilor medicale, mă fac să spun astăzi că tot Spitalul Clinic Municipal Nr. 1 va fi alegerea mea atunci când voi decide să aduc pe lume un al doilea copil. De această dată, însă, nu va mai trebui să caut numele medicilor în care m-aș putea încrede. Astăzi îi cunosc bine și le mulțumesc. Le mulțumesc absolut tuturor lucrătorilor medicali din această instituție pentru că mi-au șters lacrimile, m-au încurajat, au avut grijă de mine, m-au ajutat să mă ridic pe picioare și să devin mămica sigură pe sine pe care mi-o închipuiam în timpul sarcinii, femeia împlinită care se bucură din plin de maternitate.

Zbor cu balonul.

Cobori de la 1 km înălțime peste o livadă cu mere, ca să culegi din mers câteva. Observi iepurașii și vulpile alergând dintr-o tufă în alta și vitele alergând liber pe câmpii.

balon 2

Acum că e toamnă, spectacolul cromatic oferit de natură face zborul cu balonul și mai memorabil.

balon 6

Nu intenționez să vă conving acum că balonul cu aer cald e un mijloc excelent pentru a petrece calitativ timpul, dar o să vă arăt niște poze și o să vă ofer câteva cifre.

balon 4

Baloanele pilotate de Sergiu Zavulan au un volum de 3000 mde aer, sunt confecționate din 900 mde stofă termorezistentă. În timpul zborului, în coș se poate afla un grup de pasageri greutatea căruia nu trebuie să depășească 270 kg.

balon 8

La 400-600 m deasupra pământului deja se deschid priveliști unice, dar la solicitarea călătorilor, pilotul poate urca balonul și la 1000 de metri. Pentru asta cere acordul băieților de la Turnul de Control.

balon 5

Balonul cu aer cald e o plăcere destul de costisitoare, să o spunem pe șleau. Dacă îl vrei numai pentru tine, scoate din buzunar aproape 400 euro. Dacă ești de acord să îl împarți cu alți trei oameni, atunci plimbarea te va costa 100 euro. Dacă începi să pui bani deoparte începând cu ziua de astăzi, renunțând la câteva ieșiri în oraș și țigări spre exemplu, calculul matematic arată că vei avea suma necesară în cel mai apropiat timp. Primul zbor cu balonul a fost efectuat în secolul al XVI-lea, impresionant, nu-i așa?

 

 

Un road trip până în Muntenegru? Ăăă…

Ăăă…e frumos, dar extrem de obositor! În primul rând, călătoria este una lungă. Mica noastră familie a străbătut în total 3500 de km. Evident, am clădit un traseu care ne-ar garanta priveliști pitorești. Vorba ceea, dacă tot faci un drum lung, atunci să merite!

Chișinău- Sighișoara – Craiova – Vidin (vama din Bulgaria)– Knjazevac (un orășel minuscul în Serbia) – Nova Varos (Serbia) – Žabljak (Muntenegru) – Dubrovnik (Croația) – Budva (Muntenegru) – Bar (Muntenegru)-București – Chișinău. 

Iată traseul nostru. De la sine se înțelege că tripul prin România a fost un adevărat chin. Câteva sute de km înseamnă o zi întreagă irosită pe drumuri din cauza localităților fără sfârșit. Vizitarea orașului Sighișoara a fost o idee bună.

S-a dovedit o provocare și călătoria prin Serbia. Contrar așteptărilor, aici nu se vorbește nici rusă, nici engleză. Dacă îți plac aventurile și peisajele sălbatice, atunci Serbia este pentru tine. Nici pomină de indicatoare, serpentine fără sfârșit și localnici care cunosc o singură limbă – limba maternă. Aici vin cu două recomandări:

a. Descărcați neapărat o aplicație pentru traducere, preferabil care să funcționeze în regim offline. Google Translate ne-a ajutat mult la magazin, atât timp cât aveam acces la Wi-Fi;

b. Nu vă încredeți în aplicația MAPS.ME. E cea mai proastă aplicație GPS pe trasee lungi. În Serbia, ne-a dus prin arătură și a trebuit să apelăm la vechea metodă de orientare în spațiu. După ce ne-am blocat pe un drum de munte impracticabil, am făcut cale întoarsă și am cerut niște repere ca să ajungem la cazare de la niște cetățeni pe care, spre surprinderea noastră, i-am găsit în înfundătura în care ne-am pomenit. Ne-am înțeles prin semne, dar și scriind localitățile în telefon. Noi tot ne întrebam de ce vedem peste tot tractoare…Devenise clar atunci. Vă recomand aplicația Here we go pentru a ajunge de la orașul X la Y, iar Maps.me o să vă ajute să găsiți hotelul/pensiunea/vila/ casa privată la care urmează să stați sau localul unde vreți să luați masa;

În rest, răbdare…răbdare…și iar răbdare. La început, ți se pare foarte romantic să te deplasezi pe serpentine, dar după sute de kilometri experiența devine chinuitoare. Numeri distanțele rămase până la drumurile neșerpuite și te rogi să ajungi acolo cât mai repede. O secundă de neatenție te poate costa chiar viața.

IMG_9721

În momentul în care am poposit în orașul Knjazevac (cel mai frumos pe care îl puteam găsi prin google) până la canionul Uvac, am înțeles de ce vameșul sârb ne-a întrebat, fără să ezite o clipă: „Unde mergeți? În Muntenegru?” Omul nici nu a admis că ne-ar putea interesa țara lui. Iar adevărul e că nu mai vreau să mă întorc în Serbia. Dacă vezi Muntenegru, e ca și cum ai fi călcat și pe pământul sârbilor, doar că obții o versiune mai spectaculoasă.

IMG_9501

Peisajele sunt mult mai impresionante și e curat peste tot. În Serbia, pe lângă sărăcie mai găsești și mult gunoi….pe marginea drumurilor, lacurilor, pe străzile din orașe. Ai senzația că în Serbia e încă anul 1980. Aici e bine să vizitezi rezervația UVAC. Un popas potrivit ar fi satul Druzinice. Aici o să capeți o vedere extraordinară spre râu, într-un punct unde face o cotitură memorabilă.

IMG_9291

După UVAC,  ne-am îndreptat spre Muntenegru, unde ne aștepta canionul Tara. Băgați în GPS „Tara bridge” sau „Djurdlevita” ca să ajungeți pe un pod înalt, de unde se vede o bucățică tare colorată din canion. Tot aici găsiți tiroliane. Vânzătorii o să vă ademenească și cu miere neagră – produs local bun de tot.

IMG_9632

Canionul Tara este cel mai adânc din Europa, al doilea ca adâncime în lume, după Marele Canion din Colorado, SUA. Are 78 de km lungime și 1300 metri adâncime. Mai este supranumit „lacrima Europei”.

DCIM100GOPROGOPR1049.

Tot în Muntenegru găsiți rezervația Durmitor cu un lac glaciar, cunoscut și ca „lacul negru”. Apropo, toate râurile și lacurile din Muntenegru sunt de un verde amețitor, atât de profund, rece.

DCIM100GOPROGOPR1068.

După multe ploi și o vreme răcoritoare, au urmat plaje fierbinți. Dubrovnik (Croația) se află la mai puțin de 200 de km de Budva, Muntenegru. De aceea, dacă întreprinzi o călătorie în Muntenegru, trebuie să ajungi și la Dubrovnik. Recomand plaja Sveti Jakov. E retrasă, frumoasă și gratuită.

IMG_9712

Dacă mergi cu mașina, va trebui însă să plătești parcarea. Ora costă 5 euro. Apropo, e bine să știi că în Dubrovnik nu prea ai unde parca. E o mare problemă! Serios, foarte mare. Ajungi la locul de cazare și…nu ai ce face cu mașina, nu ai unde să o lași. Pensiunea noastră era situată la un capăt de hudiță. Localnicii îi spun stradă, are și denumire. Treptele din imagine reprezintă ulița Sipanska.

IMG_9689

Așa e orașul, de o drăgălășenie rară, cu străzi extrem de înguste. Vizitați neapărat orașul vechi și luați masa la Nishta. Aici găsiți mâncare vegetariană și vegană. Noi am luat un burger vegan delicios, în sfârșit mi-am împlinit pofta. Cam amețisem căutându-l în Chișinău.

IMG_9575

După o perlă cum e Dubrovnik a urmat…Budva (Muntenengru). Nu am înțeles de unde atâtea laude pe rețelele sociale și forumuri. Sunt total nefondate! E un oraș urât, împânzit de clădiri imense, pestrițe. Plajele nu sunt tocmai frumoase, în schimb aglomerate. Puținele care atrag atenția sunt gestionate de hoteluri private. Atrag atenția și prin faptul că au nisip, atât de căutat mai ales de familiile cu copii mici. Ca să petreci o zi pe o plajă „ocupată” trebuie să plătești 100-120 euro.

IMG_9757

Ne-a plăcut însă Stari Bar, orașul vechi Bar. Dacă ajungeți în zonă, să dați neapărat pe la localul Kaldrma cu bucate tradiționale. Ardeii în brânză și cașcaval, tocănița din vinete în sos de roșii și pastele ne-au făcut să uităm de dezamăgirea trăită în Budva și Kotor. A pus capacul dezamăgirilor, în cel mai bun sens al cuvântului, baklavaua. Apropo, bucătăria din Muntenegru presupune multă carne și dulciuri orientale.

IMG_9795

Așadar, în cazul în care m-ați întreba dacă merită sau nu să faci o călătorie cu mașina până în Muntenegru, v-aș sugera să luați un bilet de avion și să închiriați o mașină acolo. Aveți de vizitat, fără îndoială, unele din cele mai frumoase locuri din lume. O altă recomandare ar fi să mergeți în luna septembrie.

IMG_9760

Aplic regula asta de mulți ani, merg la mare în septembrie și nu regret niciodată. Nu sunt cozi nicăieri, vremea e superbă, numai bună pentru plajă. Pe plajele din Muntenegru și Croația am fost urmăriți de temperaturi cuprinse între 26 și 30 grade Celsius. Deci, nu vă fie frică să rămâneți fără bronz.

Dacă aveți copii mici, să țineți cont că plajele din Croația și Muntenegru sunt pietroase…ceea ce poate fi și dureros, nu doar incomod. Ai nevoie de încălțăminte specială ca să înoți sau poți opta pentru șlapi, așa cum o fac cei mai mulți. Dacă marea e zbuciumată, ai dat de belea. Îți pierzi ușor echilibrul mai ales la mal și pietrele lovesc destul de tare. Dincolo de asta, însă, plajele și marea arată ca în povești. Marea Adriatică e azurie și poți vedea peștișorii, pietrele, fără să îmbraci ochelarii pentru scufundări.

 

 

 

 

Ochelari de soare…direct din natură

Cât de importante sunt pentru tine culorile? Dacă îți amintesc despre culorile gri din jurul tău ce o să îmi răspunzi? Cenușiul a pătruns în pereții clădirilor, în hainele și ochii oamenilor. Am înțeles cât de importantă e culoarea vie pentru mine în momentul în care am primit în dar de ziua mea o pereche de ochelari de soare. Sticla roșietică îmi dăruiește de atunci un cer mov și un contrast turbat de culori în tot ce privesc. Liniile clădirilor, florilor, în fine ale obiectelor din jur, devin mult mai pronunțate atunci când îmi pun pe nas ochelarii Corewood. Acum privesc soarele drept în ochi și nu mă încrunt o clipă. De parcă asta nu ar fi de ajuns, îmi fac ochelarii atractivi și rama prelucrată cu mâna de un meșter iscusit. Pare că nu a șlefuit, ci a mângâiat lemnul din sapele ca să îl aducă la formele fine de astăzi.

2 săptămâni … atât dureaza magia în atelierul tânărului, unde „se naște” această piesă de artă. Zero plastic, zero metal…doar lemn și respirația naturii. Mă poartă exact acolo unde mă simt eu bine.

Află curioasa istorie a ochelarilor fabricați pentru oamenii fără frontiere, de aici: corewood.co.

„Aici parchează directorul. Luați mașina”

Realitățile cotidiene mă fac să mă întreb tot mai des cum se face că la moldoveni simțul „proprietății” se acutizează, chiar și atunci când spațiile la care pretind pur și simplu nu au cum să le aparțină? Lipsa locurilor de parcare în orașul Chișinău îi face pe mulți să își deseneze scenarii în care sunt proprietarii fiecărui petec de pământ, în jurul clădirii în care lucrează, dorm sau își fac alte treburi.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, autoritățile locale au amenajat parcări în mai multe curți de bloc din sectorul Buiucani al capitalei. Asta îi face pe cei mai mulți locatari să își închipuie că deasupra locului de parcare ales după bunul său plac stă suspendată o stea mare invizibilă, identică cu cea din fruntea lor, prin care ei capătă dreptul de proprietate asupra terenului cu pricina. Numai ei ar avea, potrivit iluziilor lor creionate cu a lor putere, să își parcheze autoturismul pe acel loc.

„Eu parchez aici de doi ani!”, „Eu vă rog frumos, foarte frumos, să nu mai parcați pe locul ista, căci eu mereu parchez aici.”

Asta aud de la doi oameni care dețin în proprietate două apartamente în unul din cele 2 blocuri locative, cu 8 scări, dintr-o curte din sectorul Buiucani. Un pic mai la deal, o altă curte – o altă situație. Mă pomenesc într-o dimineață cu anvelopa tăiată, respectiv dezumflată. Presupun că un alt așa-zis „proprietăraș” de teren-spațiu public, într-o curte comună, deci într-un spațiu de uz comun, a considerat că numai mașina lui poate fi parcată acolo. Asta, numai pentru că el locuiește astăzi în blocul situat în curte, în timp ce eu am locuit doar 21 ani și sunt în vizită la părinții mei.

Păcat că cei mai gospodari dintre chișinăuieni nu luptă la fel de fierbinte pentru terenul adiacent când e omăt de exemplu. Nu se grăbesc să rânească zăpada, dar nici să amenajeze spațiul de uz comun, pentru că de așa cazuri trebuie să se ocupe întreprinderea municipală de gestionare a fondului locativ sau, și mai bine, Chirtoacă. Dar nu-i pe asta.

Citiți ce mai cred eu despre „proprietarii” din Chișinău pe http://ea.md/aici-parcheaza-directorul-luati-masina/

Ziua stomatologului care mi-a dăruit zâmbetul nestingherit

Recent s-a sărbătorit Ziua Stomatologului. Astăzi este ziua de naștere a dentistului în cabinetul căruia m-am renăscut.

Încă din copilărie aveam un hobby forțat – sfredelitul dinților, uneori extracția lor. Până la maturitate am tot întâlnit medici care se criticau între ei, cică lucrau mai bine, iar după lucrul lor eu rămâneam de cele mai multe ori cu o grămadă de canale neprelucrate sau găuri după extacție. Cred că am făcut ceva bun dacă am nimerit pur întâmplator la Stomatologul Vlad Buga. Primele mele vizite la el se încununau cu lacrimi. Nu glumesc. De fiecare dată plângeam. O dată am plâns pentru că o fisură a ajuns până sub gingie și a trebuit scos dintele. În alte multe cazuri, din cauza canalelor prost prelucrate de alți medici și riscul de a fi scoși încă vreo doi dinți. El i-a salvat.

Pe lângă asta, exista factorul estetic. Așa cum spunea Vlad Buga în gură aveam un semafor. Plombe de toate culorile date fiind intervențiile multiple a zeci de medici, inclusiv un implant din SUA după ce mi s-a rupt dintele de la o banană înghețată. Mai pe scurt! Vlad Buga a făcut ordine la mine în dinți. I-a reparat, apoi i-a îmbrâcat în niște coronițe tare tare faine, modelate cu grijă de un tehnician. Nu pot să redau în cuvinte cât de atent a lucrat Vlad Buga de fiecare dată. Pentru el intervențiile stomatologice nu sunt o chestie tehnică. Lucrează ca un giuvaier, de parcă ar pregăti niște bijuterii cu diamant și nu dinți de ros nuci sau mere. E un perfecționist și un tânăr de treabă. Am aflat câți ani are… Deci e mai tânăr decât mine!!! Și mi-am zis: “e un geniu!”. Muzica l-a avut pe Mozart, iar stomatologia pe Vlad Buga.

Acum râd cu toți … Nu știu câți dinți am, dar râd cu toți odată!!! Dorm foarte bine, nu mă mai trezesc de la durere și mănânc înghețată fără să clipesc o dată. Viața fără durere și cu zâmbet e mult mai frumoasă. Mulțumesc, doctore! La mulți ani! Să fiți fericit și să vi se împlinească toate visele. Inspirație, noroc și iubire!