Traducere la interviul realizat cu Doctorul Komarovskiy, criticat pentru eticheta „medic moldovean”

După interviul pe care l-am făcut cu Doctorul Komarovskiy, multe săgeți otrăvite au fost aruncate în direcția pediatrului ucrainean, dar și în direcția pediatrului moldovean Mihai Stratulat. Ultimul susține că a fost acuzat de colegii de breaslă de „lipsă de etică și deontologie medicală” pe motiv că l-ar fi „prelucrat” pe Komarovskiy, efectiv i-ar fi „dictat” textul pentru interviul pe care l-am avut cu acesta, ca să obțină mesajul că pediatrii din Moldova (cu excepția lui Stratulat desigur) sunt niște incompetenți. Prima întrebare care îmi apare în gând este: „Oare chiar credeți că un om inteligent precum e Evghenii Komarovskiy – fondatorul unei clinici de pediatrie, doctor cu zeci de ani experiență în domeniu, un pediatru extrem de iubit în tot spațiul CSI, prezentatorul unei emisiuni cu o popularitate cum rar vezi, un om cu influență urmărit de 2 milioane de oameni numai pe Instagram, ar putea fi „dirijat” de un tânăr pediatru din Moldova???” Americanii ar spune „are you kidding me?” (în traducere, glumiți? voi…serios vorbiți?)

Vedeți: http://ea.md/mihai-stratulat-dupa-interviul-lui-komarovskiy-despre-unii-pediatri-din-moldova-cate-zoaie-s-au-turnat-in-capul-meu/

Deoarece eu am pus întrebările în acel interviu și am înregistrat răspunsurile medicului, intervin cu o traducere pentru cei pe care aceasta ar putea să-i intereseze.

Deoarece eticheta „medic moldovean” a deranjat cel mai mult opinia publică (am văzut câteva comentarii la interviu și pe pagina Ea.md), o să încep anume cu ea.

Acest termen a fost folosit de medicul ucrainean ca să sublinieze mesajul că nu există medicină „ a la Moldova”, „a la Ucraina”, „a la Kazahstan” sau „a la Franța” și greșește acel medic moldovean (a se înțelege „acel medic din Moldova”) care ignoră rigorile și practicile internaționale ca să intervină cu un tratament propriu, ce poate dăuna sănătății copilului.

Komarovskiy a mai folosit sintagma „medic moldovean” atunci când a vorbit despre studenții de la Universitatea de Medicină. Doctorul a spus că și-ar dori un seminar cu ei, la care să le explice cum un student poate deveni „un medic bun, nu un medic moldovean, ci un medic normal, ca la ei să se privească cu respect, cum să câștige bani pe cunoștințele lor și nu pe vânzarea de medicamente, pe procente în laboratoare.” Ce au înțeles din această frază, mai bine zis, ce au vrut să înțeleagă medicii care s-au simțit ofensați? Că Doctorul Komarovskiy îi cataloghează pe toți pediatrii din Moldova drept „proști”, „incompetenți”.

ASTA ÎNSEAMNĂ „RUPERE DIN CONTEXT”.

ASTA ÎNSEAMNĂ „DISTORSIONAREA MESAJULUI”.

ASTA ÎNSEAMNĂ „INTERPRETARE GREȘITĂ”.

O să îi dezamăgesc pe cei ofensați spunându-le că mesajul este altul și că trebuie privită imaginea în ansamblu, nu pe bucăți. Evghenii Komarovskiy, continuând prima idee despre medicii din Moldova (respectiv acei medici moldoveni care stabilesc diagnosticuri greșite, prescriu antibiotice fără necesitate, etc.), lămurește că ar vrea seminare cu studenții ca să le transmită o parte din cunoștințele și experiența acumulată de-a lungul activității sale în calitate de medic. Asta, deoarece și-ar dori ca practicile greșite să nu existe în Moldova, unde părinții semnalează erori medicale destul de frecvent, uneori grave. Asta, deoarece și-ar dori ca anumite practici existente în Moldova, absente în alte țări ale lumii, să dispară. Komarovskiy spune că vrea să îi învețe pe studenți cum să „câștige bani pe cunoștințele lor și nu pe vânzarea de medicamente, pe procente în laboratoare.” Cine poate să bage mâna în foc pentru pediatrii de la noi ca să ne spună că nu fac asta? Oare unii medici moldoveni, deci din Moldova, nu fac bani prescriind tot felul de medicamente sau vitamine de care pacienții nu au nevoie?

Scriu, scriu și realizez că această traducere nu este necesară. Supărările de după interviu sigur nu vin de la medicii care își fac meseria ca la carte și sunt respectați, căutați de părinți. Spre exemplu eu sunt încântată de pediatrul Dorina Rotaru de la Spitalul Clinic Municipal Nr.1, iar prietenii mei – de Mihai Stratulat și Dorina Agachi – medici la Clinica Pediatrica.

De aceea, la final, voi spune doar că Doctorul Komarovskiy nu a inventat motivele pentru care unii pediatri moldoveni (a se înțelege pediatri din Republica Moldova) sunt ocoliți de părinți. Părinții sunt cei care semnalează problemele din sistem. Temele pe care Evghenii Komarovskiy le discută la seminare sunt propuse de părinți.

Nu întâmplător, la ultimul seminar, au venit 800 de părinți care au cerut să fie explicate subiecte, unele după mine, dificile. De ce vor acești părinți să știe cât mai multe din lumea medicală, din pediatrie? Dacă s-ar simți în siguranță în spitalele de la noi, în cabinetele tuturor pediatrilor, nu ar avea nevoie de seminarele și cărțile lui Komarovskiy. Și atunci , în loc să se supere, ar fi bine să își îmbunătățească serviciile pediatrii care se simt cu musca pe căciulă, medicii care nu lasă antibioticele din mână, cei care recurg la spitalizarea copilului când acesta poate fi tratat la domiciliu.

Vedeți interviul oferit de Doctorul Komarovskiy care a pus pe jar moldovenii, aici: http://ea.md/doctor-komarovskiy-la-chisinau-daca-un-medic-va-spune-despre-copil-ca-are-hipertensiune-intracraniana-fugiti-de-el/

Advertisements

„Animalele se ascund atunci când nasc…”

O istorie scurtă despre cum se naște la Spitalul Municipal Nr. 1, bazată pe fapte reale. Iată ce am pățit…

Nașterea este un proces natural, așa cum sarcina e o stare firească. Maica Maria a născut în iesle, înconjurată de boi. Acesta a fost crezul meu, iar timp de 8 luni, îmi tot imaginam cum nasc ușor, cum dansez în timpul travaliului și aplic toate tehnicile deprinse de pe YouTube. Nici nu putea fi altfel, indica starea mea de sănătate, căci aveam grijă la tot ce mănânc, făceam mult sport, eram activă tocmai pentru că îmi doream să nasc natural, cu intervenția minimă a medicilor.

Nu a fost să fie.

Și niciodată nu m-aș fi gândit că întâlnirea cu zecile de medici și lucrători medicali la sfârșit de sarcină, în timpul nașterii prin cezariană în regim de urgență și după apariția pe lume a Emmei, putea fi una din cele mai fericite din viața mea. Niciodată nu mi-au plăcut spitalele, mai ales cele din Moldova.

Atunci când decideam unde să nasc, am întors internetul pe dos, am cotrobăit pe toate forumurile mămicilor din Moldova și pe grupurile lor de pe rețelele sociale.

Căutam cu disperare numele medicului, căruia i-aș putea încredința tot ce am mai scump – viața copilului pe care îl așteptam cu toată inima și ființa mea. Un calcul matematic a arătat că numele Constantin Ostrofeț este cel mai des pomenit, cu laude fără sfârșit din partea mămicilor. Am deschis site-ul Spitalului Clinic Municipal Nr. 1, am dat în căutare numele și m-am uitat la poză. Mi-am zis: „În el eu aș putea avea încredere. Nici tânăr, nici bătrân. Fața lui îmi spune că e serios, inteligent și sigur pe sine.”

4022

Prima noastră întâlnire cu el, răspunsurile la lista mea cu întrebări scrise cu grijă și emoție pentru ceea ce urma să se întâmple în viața mea, a pus capac la toate fricile. Știam că vom ajunge pe mâini bune. Pe lângă faptul că are o experiență mare în obstetrică și ginecologie, este lector universitar și un bun specialist, mai are și un sănătos simț al umorului. Știam că fără ultimul ingredient, experiența nu avea cum să fie perfectă, iar noi asta căutăm, nu? Perfecțiunea în toate, să funcționeze totul conform planului. Ei bine, la săptămâna a 35-ea de sarcină, totul a funcționat exact invers decât am plănuit.

IMG_1076

Despre asta o să scriu când o să prind la curaj. În această călătorie dificilă, cu preeclampsie, frica de a afecta fătul, mai rău- de a o pierde pe Emma, cu edeme care m-au făcut prizoniera unui corp pe care eu nu îl cunoșteam, am avut alături de mine o echipă de medici și lucrători medicali rupți din poveste. Am auzit multe istorii teribile despre nașterile în Spitalul Clinic Municipal Nr. 1, multe acuzații la adresa sistemului și a medicilor atunci când spuneam că acolo voi merge să nasc, iar ceea ce am găsit la fața locului mă face să cred că e bine să îți asculți inima. Inima m-a dus la ușa acestui spital și nu m-a dezamăgit.

În ziua în care am coborât scările cu Emma în brațe, aveam o frică greu de explicat. Îmi dau lacrimile când vorbesc despre asta… După o săptămână și câteva zile în care am fost îngrijită, protejată și supravegheată de medici, mă simțeam ca o copilă care merge în clasa întâi sau încearcă să învețe să meargă pe bicicletă. Între pereții spitalului, nu îmi era frică de nimic – nici măcar de anestezia spinală. A avut grijă să îmi risipească temerile Ion Chesov. Practic nici nu am simțit acul în spinarea mea și m-am recuperat foarte repede, fără groaznicele consecințe despre care am citit pe internet sau am auzit de la cunoștințe.

Deciziile înțelepte ale medicilor și grija infirmierelor, a moașelor, a surorilor medicale, mă fac să spun astăzi că tot Spitalul Clinic Municipal Nr. 1 va fi alegerea mea atunci când voi decide să aduc pe lume un al doilea copil. De această dată, însă, nu va mai trebui să caut numele medicilor în care m-aș putea încrede. Astăzi îi cunosc bine și le mulțumesc. Le mulțumesc absolut tuturor lucrătorilor medicali din această instituție pentru că mi-au șters lacrimile, m-au încurajat, au avut grijă de mine, m-au ajutat să mă ridic pe picioare și să devin mămica sigură pe sine pe care mi-o închipuiam în timpul sarcinii, femeia împlinită care se bucură din plin de maternitate.

„Aici parchează directorul. Luați mașina”

Realitățile cotidiene mă fac să mă întreb tot mai des cum se face că la moldoveni simțul „proprietății” se acutizează, chiar și atunci când spațiile la care pretind pur și simplu nu au cum să le aparțină? Lipsa locurilor de parcare în orașul Chișinău îi face pe mulți să își deseneze scenarii în care sunt proprietarii fiecărui petec de pământ, în jurul clădirii în care lucrează, dorm sau își fac alte treburi.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, autoritățile locale au amenajat parcări în mai multe curți de bloc din sectorul Buiucani al capitalei. Asta îi face pe cei mai mulți locatari să își închipuie că deasupra locului de parcare ales după bunul său plac stă suspendată o stea mare invizibilă, identică cu cea din fruntea lor, prin care ei capătă dreptul de proprietate asupra terenului cu pricina. Numai ei ar avea, potrivit iluziilor lor creionate cu a lor putere, să își parcheze autoturismul pe acel loc.

„Eu parchez aici de doi ani!”, „Eu vă rog frumos, foarte frumos, să nu mai parcați pe locul ista, căci eu mereu parchez aici.”

Asta aud de la doi oameni care dețin în proprietate două apartamente în unul din cele 2 blocuri locative, cu 8 scări, dintr-o curte din sectorul Buiucani. Un pic mai la deal, o altă curte – o altă situație. Mă pomenesc într-o dimineață cu anvelopa tăiată, respectiv dezumflată. Presupun că un alt așa-zis „proprietăraș” de teren-spațiu public, într-o curte comună, deci într-un spațiu de uz comun, a considerat că numai mașina lui poate fi parcată acolo. Asta, numai pentru că el locuiește astăzi în blocul situat în curte, în timp ce eu am locuit doar 21 ani și sunt în vizită la părinții mei.

Păcat că cei mai gospodari dintre chișinăuieni nu luptă la fel de fierbinte pentru terenul adiacent când e omăt de exemplu. Nu se grăbesc să rânească zăpada, dar nici să amenajeze spațiul de uz comun, pentru că de așa cazuri trebuie să se ocupe întreprinderea municipală de gestionare a fondului locativ sau, și mai bine, Chirtoacă. Dar nu-i pe asta.

Citiți ce mai cred eu despre „proprietarii” din Chișinău pe http://ea.md/aici-parcheaza-directorul-luati-masina/