Traducere la interviul realizat cu Doctorul Komarovskiy, criticat pentru eticheta „medic moldovean”

După interviul pe care l-am făcut cu Doctorul Komarovskiy, multe săgeți otrăvite au fost aruncate în direcția pediatrului ucrainean, dar și în direcția pediatrului moldovean Mihai Stratulat. Ultimul susține că a fost acuzat de colegii de breaslă de „lipsă de etică și deontologie medicală” pe motiv că l-ar fi „prelucrat” pe Komarovskiy, efectiv i-ar fi „dictat” textul pentru interviul pe care l-am avut cu acesta, ca să obțină mesajul că pediatrii din Moldova (cu excepția lui Stratulat desigur) sunt niște incompetenți. Prima întrebare care îmi apare în gând este: „Oare chiar credeți că un om inteligent precum e Evghenii Komarovskiy – fondatorul unei clinici de pediatrie, doctor cu zeci de ani experiență în domeniu, un pediatru extrem de iubit în tot spațiul CSI, prezentatorul unei emisiuni cu o popularitate cum rar vezi, un om cu influență urmărit de 2 milioane de oameni numai pe Instagram, ar putea fi „dirijat” de un tânăr pediatru din Moldova???” Americanii ar spune „are you kidding me?” (în traducere, glumiți? voi…serios vorbiți?)

Vedeți: http://ea.md/mihai-stratulat-dupa-interviul-lui-komarovskiy-despre-unii-pediatri-din-moldova-cate-zoaie-s-au-turnat-in-capul-meu/

Deoarece eu am pus întrebările în acel interviu și am înregistrat răspunsurile medicului, intervin cu o traducere pentru cei pe care aceasta ar putea să-i intereseze.

Deoarece eticheta „medic moldovean” a deranjat cel mai mult opinia publică (am văzut câteva comentarii la interviu și pe pagina Ea.md), o să încep anume cu ea.

Acest termen a fost folosit de medicul ucrainean ca să sublinieze mesajul că nu există medicină „ a la Moldova”, „a la Ucraina”, „a la Kazahstan” sau „a la Franța” și greșește acel medic moldovean (a se înțelege „acel medic din Moldova”) care ignoră rigorile și practicile internaționale ca să intervină cu un tratament propriu, ce poate dăuna sănătății copilului.

Komarovskiy a mai folosit sintagma „medic moldovean” atunci când a vorbit despre studenții de la Universitatea de Medicină. Doctorul a spus că și-ar dori un seminar cu ei, la care să le explice cum un student poate deveni „un medic bun, nu un medic moldovean, ci un medic normal, ca la ei să se privească cu respect, cum să câștige bani pe cunoștințele lor și nu pe vânzarea de medicamente, pe procente în laboratoare.” Ce au înțeles din această frază, mai bine zis, ce au vrut să înțeleagă medicii care s-au simțit ofensați? Că Doctorul Komarovskiy îi cataloghează pe toți pediatrii din Moldova drept „proști”, „incompetenți”.

ASTA ÎNSEAMNĂ „RUPERE DIN CONTEXT”.

ASTA ÎNSEAMNĂ „DISTORSIONAREA MESAJULUI”.

ASTA ÎNSEAMNĂ „INTERPRETARE GREȘITĂ”.

O să îi dezamăgesc pe cei ofensați spunându-le că mesajul este altul și că trebuie privită imaginea în ansamblu, nu pe bucăți. Evghenii Komarovskiy, continuând prima idee despre medicii din Moldova (respectiv acei medici moldoveni care stabilesc diagnosticuri greșite, prescriu antibiotice fără necesitate, etc.), lămurește că ar vrea seminare cu studenții ca să le transmită o parte din cunoștințele și experiența acumulată de-a lungul activității sale în calitate de medic. Asta, deoarece și-ar dori ca practicile greșite să nu existe în Moldova, unde părinții semnalează erori medicale destul de frecvent, uneori grave. Asta, deoarece și-ar dori ca anumite practici existente în Moldova, absente în alte țări ale lumii, să dispară. Komarovskiy spune că vrea să îi învețe pe studenți cum să „câștige bani pe cunoștințele lor și nu pe vânzarea de medicamente, pe procente în laboratoare.” Cine poate să bage mâna în foc pentru pediatrii de la noi ca să ne spună că nu fac asta? Oare unii medici moldoveni, deci din Moldova, nu fac bani prescriind tot felul de medicamente sau vitamine de care pacienții nu au nevoie?

Scriu, scriu și realizez că această traducere nu este necesară. Supărările de după interviu sigur nu vin de la medicii care își fac meseria ca la carte și sunt respectați, căutați de părinți. Spre exemplu eu sunt încântată de pediatrul Dorina Rotaru de la Spitalul Clinic Municipal Nr.1, iar prietenii mei – de Mihai Stratulat și Dorina Agachi – medici la Clinica Pediatrica.

De aceea, la final, voi spune doar că Doctorul Komarovskiy nu a inventat motivele pentru care unii pediatri moldoveni (a se înțelege pediatri din Republica Moldova) sunt ocoliți de părinți. Părinții sunt cei care semnalează problemele din sistem. Temele pe care Evghenii Komarovskiy le discută la seminare sunt propuse de părinți.

Nu întâmplător, la ultimul seminar, au venit 800 de părinți care au cerut să fie explicate subiecte, unele după mine, dificile. De ce vor acești părinți să știe cât mai multe din lumea medicală, din pediatrie? Dacă s-ar simți în siguranță în spitalele de la noi, în cabinetele tuturor pediatrilor, nu ar avea nevoie de seminarele și cărțile lui Komarovskiy. Și atunci , în loc să se supere, ar fi bine să își îmbunătățească serviciile pediatrii care se simt cu musca pe căciulă, medicii care nu lasă antibioticele din mână, cei care recurg la spitalizarea copilului când acesta poate fi tratat la domiciliu.

Vedeți interviul oferit de Doctorul Komarovskiy care a pus pe jar moldovenii, aici: http://ea.md/doctor-komarovskiy-la-chisinau-daca-un-medic-va-spune-despre-copil-ca-are-hipertensiune-intracraniana-fugiti-de-el/

Advertisements

„Animalele se ascund atunci când nasc…”

O istorie scurtă despre cum se naște la Spitalul Municipal Nr. 1, bazată pe fapte reale. Iată ce am pățit…

Nașterea este un proces natural, așa cum sarcina e o stare firească. Maica Maria a născut în iesle, înconjurată de boi. Acesta a fost crezul meu, iar timp de 8 luni, îmi tot imaginam cum nasc ușor, cum dansez în timpul travaliului și aplic toate tehnicile deprinse de pe YouTube. Nici nu putea fi altfel, indica starea mea de sănătate, căci aveam grijă la tot ce mănânc, făceam mult sport, eram activă tocmai pentru că îmi doream să nasc natural, cu intervenția minimă a medicilor.

Nu a fost să fie.

Și niciodată nu m-aș fi gândit că întâlnirea cu zecile de medici și lucrători medicali la sfârșit de sarcină, în timpul nașterii prin cezariană în regim de urgență și după apariția pe lume a Emmei, putea fi una din cele mai fericite din viața mea. Niciodată nu mi-au plăcut spitalele, mai ales cele din Moldova.

Atunci când decideam unde să nasc, am întors internetul pe dos, am cotrobăit pe toate forumurile mămicilor din Moldova și pe grupurile lor de pe rețelele sociale.

Căutam cu disperare numele medicului, căruia i-aș putea încredința tot ce am mai scump – viața copilului pe care îl așteptam cu toată inima și ființa mea. Un calcul matematic a arătat că numele Constantin Ostrofeț este cel mai des pomenit, cu laude fără sfârșit din partea mămicilor. Am deschis site-ul Spitalului Clinic Municipal Nr. 1, am dat în căutare numele și m-am uitat la poză. Mi-am zis: „În el eu aș putea avea încredere. Nici tânăr, nici bătrân. Fața lui îmi spune că e serios, inteligent și sigur pe sine.”

4022

Prima noastră întâlnire cu el, răspunsurile la lista mea cu întrebări scrise cu grijă și emoție pentru ceea ce urma să se întâmple în viața mea, a pus capac la toate fricile. Știam că vom ajunge pe mâini bune. Pe lângă faptul că are o experiență mare în obstetrică și ginecologie, este lector universitar și un bun specialist, mai are și un sănătos simț al umorului. Știam că fără ultimul ingredient, experiența nu avea cum să fie perfectă, iar noi asta căutăm, nu? Perfecțiunea în toate, să funcționeze totul conform planului. Ei bine, la săptămâna a 35-ea de sarcină, totul a funcționat exact invers decât am plănuit.

IMG_1076

Despre asta o să scriu când o să prind la curaj. În această călătorie dificilă, cu preeclampsie, frica de a afecta fătul, mai rău- de a o pierde pe Emma, cu edeme care m-au făcut prizoniera unui corp pe care eu nu îl cunoșteam, am avut alături de mine o echipă de medici și lucrători medicali rupți din poveste. Am auzit multe istorii teribile despre nașterile în Spitalul Clinic Municipal Nr. 1, multe acuzații la adresa sistemului și a medicilor atunci când spuneam că acolo voi merge să nasc, iar ceea ce am găsit la fața locului mă face să cred că e bine să îți asculți inima. Inima m-a dus la ușa acestui spital și nu m-a dezamăgit.

În ziua în care am coborât scările cu Emma în brațe, aveam o frică greu de explicat. Îmi dau lacrimile când vorbesc despre asta… După o săptămână și câteva zile în care am fost îngrijită, protejată și supravegheată de medici, mă simțeam ca o copilă care merge în clasa întâi sau încearcă să învețe să meargă pe bicicletă. Între pereții spitalului, nu îmi era frică de nimic – nici măcar de anestezia spinală. A avut grijă să îmi risipească temerile Ion Chesov. Practic nici nu am simțit acul în spinarea mea și m-am recuperat foarte repede, fără groaznicele consecințe despre care am citit pe internet sau am auzit de la cunoștințe.

Deciziile înțelepte ale medicilor și grija infirmierelor, a moașelor, a surorilor medicale, mă fac să spun astăzi că tot Spitalul Clinic Municipal Nr. 1 va fi alegerea mea atunci când voi decide să aduc pe lume un al doilea copil. De această dată, însă, nu va mai trebui să caut numele medicilor în care m-aș putea încrede. Astăzi îi cunosc bine și le mulțumesc. Le mulțumesc absolut tuturor lucrătorilor medicali din această instituție pentru că mi-au șters lacrimile, m-au încurajat, au avut grijă de mine, m-au ajutat să mă ridic pe picioare și să devin mămica sigură pe sine pe care mi-o închipuiam în timpul sarcinii, femeia împlinită care se bucură din plin de maternitate.

Ochelari de soare…direct din natură

Cât de importante sunt pentru tine culorile? Dacă îți amintesc despre culorile gri din jurul tău ce o să îmi răspunzi? Cenușiul a pătruns în pereții clădirilor, în hainele și ochii oamenilor. Am înțeles cât de importantă e culoarea vie pentru mine în momentul în care am primit în dar de ziua mea o pereche de ochelari de soare. Sticla roșietică îmi dăruiește de atunci un cer mov și un contrast turbat de culori în tot ce privesc. Liniile clădirilor, florilor, în fine ale obiectelor din jur, devin mult mai pronunțate atunci când îmi pun pe nas ochelarii Corewood. Acum privesc soarele drept în ochi și nu mă încrunt o clipă. De parcă asta nu ar fi de ajuns, îmi fac ochelarii atractivi și rama prelucrată cu mâna de un meșter iscusit. Pare că nu a șlefuit, ci a mângâiat lemnul din sapele ca să îl aducă la formele fine de astăzi.

2 săptămâni … atât dureaza magia în atelierul tânărului, unde „se naște” această piesă de artă. Zero plastic, zero metal…doar lemn și respirația naturii. Mă poartă exact acolo unde mă simt eu bine.

Află curioasa istorie a ochelarilor fabricați pentru oamenii fără frontiere, de aici: corewood.co.

Machiaj virtual.

Am descoperit o aplicatie faina! Make up plus. Ai iesit din casa nemachiata, dar ai nimerit intr-un WC frumos, intr-un local, cu o oglinda draguta. Tragi un selfie, apoi te machiezi fara pensule. Make up plus iti arata nuantele care te prind. Astfel, poti descoperi ce arata mai bine pe tine, totusi. Vezi cum aratam nemachiata, apoi apreciaza transformarea. Fara indoiala, machiajul schimba la fata ))) niste “peach” in obrajori, “tan” pe fata si pleoape de “diva” fac diferenta! E suficient sa aplici “ruj” ca sa arati altfel. Fix ca in viata !

P.s. Daca tot m-am demachiat, asa am umblat pana la sfarsitul zilei 🙂

TIROLIANĂ.

E vesel. Palpitant. Pitoresc. Un tânăr antreprenor de la noi, Călin, a amenajat o tiroliană în parcul Valea Trandafirilor. Mai simplu vorbind, te agață de o sârmă și îți dă drumul la vale, peste lac, la o înălțime de 5 metri, pe o distanță de 220 m, cu o viteză de 25-35 km/h. Trebuie să ai cel puțin 30 de kg și mai puțin de 110 ca să te plimbe. Dacă vrei senzații tari, atunci optează pentru un sistem de siguranță fără mânere pentru manevre. Vorba ceea, lasă-te dus de val. Vestea bună e că tiroliana va funcționa și iarna, însă numai în weekend. Costă plăcerea 80 de lei. Am un pont pentru tine. Dacă mergi la tiroliană între ora 11.00 și 16.00, o să plătești de 2 ori mai puțin, doar 40 lei. Bon voyage!

P.S. Să mergi neapărat cel puțin de două ori. A doua oară e mai emoționant!

P.S. băieții care au grijă să te împingă și să te prindă mai au grijă de catamarane. Dacă nu sunt pe loc, sunați la numerele indicate pe panoul de lângă stația de control și ei o să se apropie să vă dea huța.

HAI, MOLDOVA!

Am filmat ieri cu o mână de tineri care vor mâna moldovenii pe 24 septembrie să facă oleacă de curățenie prin Chișinău. Nu de alta, dar grătarele merg bine. Parcurile și pădurile urlă după ajutor. Sunt pline de deșeurile lăsate tot de-ai noștri.

Filmările au fost cu spor. Tinerii m-au inspirat. Mi-a venit ideea să port mereu la mine o pungă ca să adun gunoiul după cei ce s-au odihnit acolo unde vreau să mă odihnesc și eu. Nu pentru că sunt datoare, ci pentru că îmi place curățenia. Soțul meu mă susține. Eu am făcut ieri primul pas, el l-a făcut astăzi pe al doilea. Cu treabă prin parc, a găsit puteri să umple o pungă în parcul Valea Morilor. Fă și tu un efort. Mama mea avea o vorbă:  „E așa de curat că n-ai unde scuipa”. Poate se prind și cei ce „uită” să strângă după ei resturile chefurilor cu „pivă”și rock’n’roll.

 

 

Valeriu Istrati, mulțumesc pentru inspirație. Pe 24 septembrie ieșiți să adunați niște deșeuri în cea mai apropiată zonă verde. Vă mulțumim.

Parașuta.

Nu în fiecare zi ai ocazia să arăți atât de drăguț! Ochelarii și puterea vântului fac diferența! Dincolo de glume, saltul cu parașuta de la 3000 metri înseamnă viața trăită ”на одном дыхании”. Reușești să respiri o dată înainte de salt, apoi încă o dată deja la aterizare. În rest, nici nu înțelegi dacă mai respiri sau nu. Inima bate nebunește.

La ce îți trebuie atâta adrenalină pe care cu greu o poți duce? Pentru că experiența dă culoare vieții tale. Te contopești cu norii, cerul, aerul și vântul. Avionul, apropo, e mai periculos decât saltul în sine. Fără glume. Cel puțin așa e la Vadul lui Vodă. De acolo îți iei zborul. Sari cu un instructor. Odată ajunși la 3 km, deasupra pământului, omul te întreabă dacă ești pregătit să vă aruncați în gol. Nici nu reușești să deschizi gura că….ajungi să cazi timp de 30 secunde, fără să deschizi parașuta. Apoi aceasta se deschide, astfel încât vă trage cu putere în sus (o senzație că ești un dop de șampanie). După care, promenadă pentru copii pe cer. Ești lăsat în bătaia vântului…Admiri peisajul și te gândești: „dar eu sunt viu, măi!”.

Plăcerea costă 220 euro. Cu acești bani te faci și cu un filmuleț, iar dacă mai vrei și fotografii, atunci pune pe masă încă 20 euro. Se sare doar în zilele de odihnă.